Semnul Crucii este armă împotriva duhurilor rele! Foloseşte această armă adesea şi cu luare aminte!

Apreciază Ortodoxul pe Facebook

Mărturiseşte deschis dragostea ta către Domnul Cel blând, sărută crucea şi icoanele, împodobeşte-le cu flori; doar cele rele trebuiesc înăbuşite cu tăcerea, cele bune să respire liber.

Fă adesea semnul crucii: este o rugăciune fără cuvinte. Într-o clipă, fără de cuvinte greoaie, arată voia ta de a-L urma pe Hristos şi de a-ţi răstigni trupul, de a primi de bunăvoie tot ce-ţi trimite Sfânta Treime. Dar semnul crucii este şi armă împotriva duhurilor rele: foloseşte această armă adesea şi cu luare aminte.

Tito Colliander – Extras din „Calea Asceţilor”, trad. de Pr. Dan Bădulescu, Ed. Scara, Bucureşti, 2002, pag. 61

Rugaciunea Sfintei Cruci

Sa se scoale Dumnezeu, si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara demonii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii, zicand:

Bucura-te, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, care gonesti demonii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorat la iad, si a calcat puterea diavolului, si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrajmasul.

O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi mie cu Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si cu toti Sfintii, in veci.

Amin.

Lasă un comentariu