Prin fiecare Liturghie, Biserica lui Hristos scoate suflete din iad

Apreciază Ortodoxul pe Facebook

Deci acum, cu darul lui Hristos, avem libertate şi putem face Sfânta Liturghie şi slujbe pentru morţi şi pentru cei vii.

În starea asta în care ne aflăm acum, când Biserica mijloceşte pentru cei din Cer şi pentru cei din iad, este o mare fericire, câtă vreme Sfânta Biserică are Liturghia. Scrie la Daniil Prorocul: „Va înceta jertfa şi turnarea, şi în Biserică va fi urâciunea pustiirii”. Va fi vai şi amar când vor plânge bisericile lui Dumnezeu şi nu va mai fi Sfânta Liturghie. Că atunci nu se mai pot scoate sufletele din iad.

Deci acum, cu darul lui Hristos, avem libertate şi putem face Sfânta Liturghie şi slujbe pentru morţi şi pentru cei vii. Ferice de cei care se îngrijesc din vreme şi se silesc să-şi facă cât pot şi cât este vreme cele ce sunt de folos pentru sufletele lor şi pentru ale celor adormiți.
Sursă: doxologia.ro

Lasă un comentariu