O ULTIMĂ PRIVIRE…

Apreciază Ortodoxul pe Facebook

Pe fruntea Lui de spini rănită
Se scurg șiroaie lungi de sânge
Ce se preling apoi pe față,
Udându-I barba care plânge
Cu picături amestecate
De lacrimi, sânge și sudoare
Cuminte, le-a-‘mplinit pe toate
Și-acum Stăpânul lumii moare.

Încet, durerea n-o mai simte
Căci iată, trupu’-I amorțește
Privirea I se-‘ncețoșează;
În timp ce viața-L părăsește
El vede îngeri ce-L veghează.

Încearcă totuși să-Și revină
Să moară, încă nu Se-‘ndură.
Mai vrea s’-arunce o privire
Spre cei ce-au răsplătit cu ură
Dumnezeiasca Sa iubire.

Acum când viața I se duce
Poporul El nu Și-l blesteamă
Chiar dacă ei L-au pus pe Cruce
Sunt oameni, deci să nu se teamă
Că nu vrea cu necaz să-i certe
Ci îi privește cu blândețe
Rugându-Și Tatăl să îi ierte.

Acum, că toate sunt făcute
Privește cerurile-‘n pace
Iar ele Îl așteaptă mute
Mai mult de-atât nu poate face
Pentru această omenire
Căci iată, S-a urcat pe Cruce
De bună voie, din iubire.

Cu mintea cea din veșnicie
El vede slava ce-L așteaptă.
Răsplata Tatălui e dreaptă
(Cum altfel ar putea să fie?)
Ascultător până la moarte,
A coborât în lumea asta
Păcatele să i le poarte..

Nu are rost să-Și prelungească
Aceste nesfârșite chinuri
Căci Crucea asta nemiloasă
Îi fură viața cu încetul.
Cutremurat de-adânci suspinuri
Șoptește stins că-I este sete
Și din acel murdar burete
El soarbe cu nesaț oțetul!

Acel ce a zidit pământul
Când Tatăl Său I-a dat poruncă
Strigând cu glas înalt cuvinte
În brațe părintești Se-aruncă:
“Primește duhul Meu, Părinte”
Îi pare rău că lasă lumea
Și sufletul acum Îl doare.
Îmbrățișând-o de pe Cruce
Cu barba-‘n piept
Stăpânul.
Moare!

Lasă un comentariu