Mare sărbătoare astăzi! Ce nu ai voie să faci pe 2 martie!

Apreciază Ortodoxul pe Facebook

Sfântul Teodot se sărbătoreşte în fiecare an pe 2 martie. Acesta s-a născut în Galatia, Asia Mică, și a fost episcop al cetății Cirene din Cipru.

În timpul unei persecuţii a creştinilor din timpul păgânului împărat Liciniu (311-324), Sf. Teodot îl mărturisea pe Hristos fără oprelişti, cerându-le păgânilor să lase deoparte idolii şi să se închine la adevăratul Dumnezeu. Sabin, ighemonul insulei Cipru, a ordonat arestarea episcopului şi aducerea sa la judecată.

Auzind de porunca ighemonului, episcopul n-a mai aşteptat după soldaţi ci s-a dus singur la ighemon, spunându-i: “Eu, cel pe care-l cauţi, sunt aici. Am venit să-l propovăduiesc pe Domnul Dumnezeul meu. ” Ighemonul a hotărât să fie bătut fără milă, să-l suspende de un copac şi să-i scrijelească trupul cu obiecte ascuţite, după care l-a aruncat în închisoare. După cinci zile, Sf. Teodot a fost dus în faţa ighemonului care, a presupus că după atâtea chinuri, sfântul a renunţat la credinţa lui ca să nu mai sufere mai mult.

Cu toate acestea, Sf. Teodot nu a încetat să-L proslăvească pe Hristos. La început, l-au pus pe un grătar de fier sub care au aprins un foc; apoi i-au bătut cuie în tălpi şi l-au pus să meargă. Mulţi dintre martorii suferinţelor martirului au fost atât de impresionaţi de răbdarea cu care acesta îndura chinurile şi de inspiraţia divină a cuvintelor sale, încât au crezut ei înşişi în Hristos. Auzind acestea, Sabin a ordonat să oprească tortura şi să-l arunce pe sfânt în închisoare.

În timpul Sf. Constantin Cel Mare (prăznuit în 21 mai), creştinilor li s-a permis să-şi manifeste credinţa şi printre cei eliberaţi din închisori s-a aflat şi Sf. Teodot. Acesta s-a întors în Cirene şi după doi ani în scaunul episcopiei, a adormit întru Domnul în pace prin anul 326.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Chiriniei, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul: Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate, trecându-l pedestru Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Năzuinţele tale, mucenice, le-ai îndreptat către Dumnezeu, ale Cărui Porunci păzindu-le te-ai făcut ierarh şi cu sângele mu­ceniciei, cu adevărat ai strălucit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeieşte şi cu bunăcuviinţă petrecând, prin nevoinţele înfrânării ai omorât porni­rile trupului şi ai dobândit via­ţă, cel ce eşti podoaba ierarhi­lor şi desăvârşirea mucenicilor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Duhul Sfânt sălăşluindu-Se în inima ta cea înţeleaptă, din pruncie te-ai arătat drept, plin de milă şi blând, Dumnezeiescule ierarh, Sfinţite Mucenice Teodot. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Firea omenească, prin înşelă­ciune, a fost robită mai întâi. Dar, născând tu pe Hristos, a dobândit liberare, cu multă în­ţelepciune lăudându-te pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Lasă un comentariu