Împacă-te cu Dumnezeu și vei primi puterea de a ierta

Apreciază Ortodoxul pe Facebook

Împăcaţi-vă mai întâi cu Dumnezeu. Voi aveţi mânie şi duşmănie pentru că n-aţi aflat şi nu cunoaşteţi încă pacea şi dragostea pe care a adus-o în lume Iisus Mântuitorul pentru voi.

Împăcaţi-vă, oameni buni! Căci mânia şi duşmănia sunt o otravă ce otrăveşte inima voastră, judecata, mintea, rugăciunile şi toate darurile voastre sufleteşti. Eu le zic celor învrăjbiţi şi mâniaţi: împăcaţi-vă mai întâi cu Dumnezeu. Voi aveţi mânie şi duşmănie pentru că n-aţi aflat şi nu cunoaşteţi încă pacea şi dragostea pe care a adus-o în lume Iisus Mântuitorul pentru voi. Când ai pacea Domnului şi pacea sufletului în inima ta, atunci simţi o revărsare, un belşug, un prisos de pace şi iubire pe care cauţi să-l dai şi altora, să-l dai oricui întâlneşti în calea ta; atunci eşti cu adevărat un făcător de pace.

Dar când în inima ta n-ai pacea Domnului şi împăcarea cu Domnul, atunci din inima ta se revarsă ura, duşmănia şi râvna de a tulbura pacea dintre oameni. Aceştia sunt cei ce, în loc să ajute pacea între oameni, toarnă ulei în foc şi pun vreascuri de minciuni ca să nu se stingă focul certurilor şi mâniilor. Tu, cititorule, dintre care eşti?

(Părintele Iosif TrifaCitiri și tâlcuiri din Biblie, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2010, p. 91)

Lasă un comentariu