Cele trei feluri de lepădări de lume – Sfântul Ioan Scărarul

Apreciază Ortodoxul pe Facebook

1. Cela ce pentru iubirea de treaptă, pentru lepădarea de lume o a făcut, ca tămâia este, care la început miroase si pe urmă scoate fum. Face el ascultare, se supune în mănăstire, aleargă, cutare, doar va ajunge el tinta carierei, care credea să ajungă el în mănăstire. Si dacă se întâmplă ca Dumnezeu să-i stea împotrivă, să nu ajungă, atunci nu mai miroase ca tămâia. Până atunci toti ziceau: „Măi, dar ascultător este fratele ăsta! Măi, dar smerit este, dar bine mai face treabă, dar supus este, bun”, dar nimeni nu stie în inima lui ce scop urmăreste. Iar dacă nu ajunge tinta carierei sale, începe a cârti: „Pe acela l-a făcut diacon, pe acela preot; eu stau de-atâtia ani în mănăstire, eu am muncit mai mult decât dânsul, eu m-am jertfit; pe mine nu mă face nimic!” Începe a scoate fum tămâia noastră! Tămâia noastră nu mai miroase! Asta, fiindcă în mintea lui lepădarea de lume a făcut-o pentru scopul iubirii de treaptă.

2. Cela ce pentru iubirea de câstig, pe lepădarea de lume o a făcut, ca piatra de moară este, care de-a pururea întru acelea si se învârteste. Unul vine la mănăstire să-i dea salar sau pensie, sau să i-o mărească, să fie oleacă mai mult, să mai pună olecută la CEC. Mi se pare că Sfântul Antonie avea salar…!? – Cât avea pe lună Sfântul Antonie, că am uitat? Cam câte mii? Ce pensioară avea Sfântul Pamvo, Sfântul Sisoe? N-ati auzit? Ati citit undeva despre sfinti cu pensie si cu salar? Măi, ati citit voi despre vreun mucenic si cuvios care avea salar si pensie? Ia să spuneti! Vezi cum ne înselăm noi!

De aceea, dacă îti dă pensie, dă-o la obste sau dă-o la săraci. Iar dacă nu ti-o dă, să nu-ti pară rău, că noi n-am venit pentru leafă aici. Dacă îti dă Hristos Raiul – si o floare din Rai, cum spune Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, este mai scumpă decât toate comorile lumii si asta nu mai moare, că are viată vesnică într-însa –, ce-ti mai trebuie altceva? Cel ce pentru iubirea de câstig a făcut lepădarea de lume, este ca piatra de moară care de-a pururea se învârteste în jurul ei. Adică acasă făcea, muncea, alerga, ca să capete un ban, un salar, o pensie, să facă ceva avere, si vine în mănăstire si se învârte ca piatra de moară, tot într-acele. „Măi, să muncesc, să fac, poate mi-a mări salarul, poate îmi va da pensie mai mare, dacă o să am oleacă de vechime!” Si tot se învârte roată, ca piatra de moară.

Nu pătim asa si noi? Este bine că vorbim de păcat? Asa fac eu, păcătosul! Si eu sunt vinovat, dar vă spun. Măcar să cunoastem mestesugurile diavolilor. Ce crezi să eu sunt cheie de biserică? Eu sunt mai păcătos decât toti! Să vă spun si al treilea fel de lepădare de lume.

3. Cela ce pentru slava lui Dumnezeu, pe lepădarea de lume o a făcut, unul ca acela până al moarte se jertfeste pe sine, nimic nădăjduind, decât mântuirea sufletului.

Adică se jertfeste în toate, dar n-are nevoie de nimic. N-are scop nici să ajungă mare, nici să câstige bani. Să-i dea Dumnezeu mântuire. Atât doreste. Acela-i pe drum bun, pe drumul duhovnicesc, ca un adevărat călugăr. Acela nu aleargă în desert! „Mie să-mi dea Dumnezeu mântuire. Nu-mi trebuie nimic altceva. Că mântuirea este mai scumpă decât toate care există sub cer!” Fapta bună are trup si suflet. V-am spus. Lucrarea faptei bune, de orice nuantă ar fi, este trupul, iar sufletul este scopul.

Dacă mi-a răpit diavolul scopul, faptele bune, cât de bune ar fi, dacă scopu-i rău, trec de partea scopului. Se fac rele toate! Si invers. Dacă am face fapte rele, sau părute de oameni rele, tu dacă ai scop bun, nu-ti pasă. Cum a făcut Sfântul Vitalie, care a salvat de la desfrânare multe femei păcătoase. Toată lumea îl socotea mare curvar, dar lui nu-i păsa de oameni. Stătea cu Psaltirea toată noaptea si nu mânca, câte trei-patru zile pe săptămână nu gusta nimic si a mântuit 300 de curve.

Că la el fapta era părută rea, dar scopul era bun. Scopul era să scoată de la curvie si din iad, nu se ducea pentru păcat. Si iată că toate faptele bune ale lui au trecut de partea scopului. La moartea lui s-au făcut minuni mari, si toate femeile pe care le-a învătat să se lase de păcat, au început să spună fapta lui cea bună, asa încât astăzi ne închinăm la moastele Sfântului Vitalie din Alexandria. De aceea, când faci o faptă bună, chiar dacă în fata oamenilor pare rea, tie nu-ti pasă, dacă ai un scop bun. Deci toată fapta bună când se face, mintea trebuie să privească la scopul ăsta: Să fie spre slava lui Dumnezeu. Asa ne învată marele Apostol Pavel: Sau de mâncati sau de beti sau altceva de faceti, toate să le faceti spre slava lui Dumnezeu.
Amin!

Lasă un comentariu