Ascultă glasul conștiinței

Apreciază Ortodoxul pe Facebook

Când tainicul suflet se simte stingher
Când ruga se pierde în van prin eter
Când luna în noapte îngheață pe cer
Când aștrii se-nchid în hău și mister
Când apele-n râuri-s oprite de ger
Iar șesul devine pustiu auster
Tu, fiul luminii moștenitor
Devii fiul pierzării, risipitor!?

Când noaptea începe, deși e lumină
Când plouă-n torente, deși-i zi senină
Când lumea-i atee, deși se închină
Când totu-i haotic, deși-i disciplină
Când pacea umană nu-i pace divină
Știința lumească e anticreștină
Tu, chipul iconic, făcut de Hristos
Devii chip urât, de fiu păcătos!?

Când fiii din sate mai toți au plecat
Și negura vremii pe moși i-a-ngropat
Când slinul uitării pe cruci s-a fixat
Când amnezia în minți peren a intrat
Iar necromanția s-a reinstalat
Când morții mai cântă: „Hristos a-nviat!”
Tu, fiul iubirii, binecrescut
De ce-ai devenit, astăzi, fiul pierdut!?

Revino-ți în fire, te-ntoarce acasă
Tatăl iubirii te-așteaptă la masă
Huzurul sau lipsa, degrabă le lasă
Deși conștiința aprig te-apasă
Pornește îndată și fă cale-ntoarsă
Fii slugă smerită și credincioasă
Din fiul pierzării, cel mort și-ngropat
Vei fi fiul iubirii, cel înviat!

Lasă un comentariu